În următoarele zile vă vom introduce în tainele și surprizele unui recital cu o ‘’poveste- spectacol’’ care ne privește pe fiecare dintre noi.
În deschidere , ACTRIȚA , interpretată de Wanessa Radu vă poftește în “apartamentul” său .”Aliații” săi pe parcursul spectacolului , cei prin care și cu care va dialoga ,pentru și cu dumneavoastră spectatorii , sunt cateva personaje feminine din repertoriul clasic al teatrului : “Anca” din “Năpasta” lui I.L. Caragiale , “Nina Zarecinaia “ ( Pescărușul ) și „Sonia” ( „Unchiul Vania” ) ambele din creația marelui A.P. Cehov , „Nora” din „Casa Păpușilor” ( „Nora” ) de Ibsen și cateva ipostaze mai moderne , ca de exemplu Edith Piaf și Maria Tănase .
Regia – Anca Cismaru , Selecție texte - Anca Cismaru și Wanessa Radu, dramaturgia și ilustrația muzicală - Lucian Sabados , scenografia - Carmen Rus și Mariana Bogdan , la pian compozitorul Cornel Cristei.