“BĂDĂRANII” de Carlo Goldoni, regia Petru Vutcărău

Badaranii resize

 Primele reprezentaţii – 13 şi 28 ianuarie, Sala Mare , ora 18.00.

“BĂDĂRANII”, comedie clasică în trei acte, pusă prima dată în scenă în 1760 la Teatro San Luca cu ocazia Carnavalului de la Veneția, cu o istorie remarcabilă în teatru dar şi în cinematografie, text mereu actual, un veritabil eveniment social, cu caractere înfăţişate de Goldoni direct, aspru, fără convenţii stereotipe,fără improvizaţii cu alunecări în grotesc şi vulgaritate, în care măştile şi costumele de bâlci au fost înlocuite cu fizionomii. O capodoperă a dramaturgiei pusă în scenă la TMF de reputatul regizor şi director al Teatrului Naţional Eugene Ionesco din Chişinău, Petru Vutcărău. Scenografie este semnată de Vladimir Turturica si Elena Gheorghe, coregrafia apartine lui Gelu si Danei Baciu, iar distribuţia este formata din actori pe care cu siguranţă îi cunoaşteţi bine şi îi preţuiţi: Dan Moldoveanu, Corina Georgiana Borş, Silviu Debu, Marcel Turcoianu, Cătălina Nedelea, Ramona Gîngă, Zane Jarcu, Monica Ivaşcu, Valentin Terente şi Adrian Ștefan.
Un spectacol în care trei bărbați își chinuiesc nevestele cu toanele lor și fac pe supărații doar ca să arate ei cine-s stăpânii în casă. Doar că soțiile lor fac tot cum le taie capul și la finalul piesei îi pun la punct pe bădăranii deveniți mielușei.

JoomShaper