O scrisoare pierdută

afis-o-scrisoare-pierdutade I.L. Caragiale

regia:  Lucian Sabados

 

Distribuţie:
Ştefan Tipătescu – Emilian Oprea
Agamemnon Dandanache – Dragoş Câmpan
Zaharia Trahanache – Mihai Coadă
Zoe Trahanache – Mihaela Trofimov/Diana Cavallioti
Iordache Brânzovenescu – Jarcu Zane
Tache Farfuridi – Valentin Terente
Nae Caţavencu – Alin Florea
Ghiţă Pristanda – Liviu Pintileasa
Un cetăţean turmentat – Marcel Turcoianu
Ionescu – Bebe Toea
Popescu – Dan Moldoveanu

Regia artistică: Lucian Sabados
Scenografie: Gheorghe Mosorescu
Regia tehnică: Mihail Ardeleanu
Sufleor: Ioana Dragu
Pictor: Svetlana Potângă

Regizorul despre spectacol: Imposibila fugă de noi înşine...

Cel mai adesea fiinţa umană caută instinctiv, prin sofisticatul mecanism al memoriei şi al spiritului său de conservare să „uite” voit, programat momente dificile, penibile, ruşinoase din trecutul său şi uneori, chiar reuşeşte să-şi „controleze” memoria, aspirând indirect spre un model de reuşită ori de supravieţuire acceptabil, din care eşecul, compromisul, ori minciuna să dispară pur şi simplu. Este o (până la urmă) omenească aspiraţie spre mai bun şi mai frumos, o încercare de armonie cu sine însuşi prin seducţia modelelor. Aşa s-a întâmplat la nivelul întregii naţii (şi) după 1989, când am sperat ca cei 50 de ani de comunism nu ne-au aneantizat modelul psihic, social şi comportamental al românului dintotdeauna(dacă o fi existând aşa ceva!). Ei bine, recursul la Caragiale este, cred eu, o temerară, obsedantă şi necesară confruntare între fiecare generaţie în parte şi între un moment istoric şi altul al românilor. Oglinda lui Caragiale este un artefact aproape de perfecţiune, necruţătoare în detalii şi inexorabilă în concluzii. N-are rost să ne minţim, nenea Iancu a intuit şi „formatat” odată pentru totdeauna modelul românului şi românismului. Din cauza acestei concluzii amare (în caz de luciditate!) şi noi, artiştii ce slujim scena avem nevoie să le vorbim semenilor noştri din sală, adică Dvs. Stimaţi Spectatori, despre această permanentă şi provocatoare ( prin seducţie!) Oglindă. Şi această variantă a „Scrisorii” prin incisivitate, adevăr şi lipsă de artificii (vezi zorzoane) îşi propune, ca un posibil manifest să relanseze dialogul necesar despre ...derizoriul fugii de noi înşine.

Lucian Sabados, regizor



JoomShaper