"DEMONSTRAȚIA", piesă a scriitorului american contemporan David Auburn

Categorie: Premiere Accesări: 656

rsz varianta2

Teatrul Maria Filotti vă invită la prima premieră a anului 2018 , , spectacol montat în spaţiul Sălii Studio (Bujor Macrin), de către regizorul Radu Nichifor( foto). 

nichifor
„Când m-am angajat în teatrul din Brăila am debutat la Sala Studio, am multe spectacole de suflet. Mi se pare una dintre cele mai bune săli studio din ţară. Este teatrul meu de suflet, este sala de care mă leagă foarte multe amintiri intereante. Este o distribuţie foarte interesantă la acest spectacol: sunt doi actori ai trupei din Brăila, doi actori ai trupei din Galaţi. Sunt ani de zile de când eu încerc să scurtez distanţa dintre Brăila şi Galaţi şi sper ca, prin acest spectacol, să scurtez cei 16 km între cele două oraşe. Sunt doi actori buni şi extrem de interesanţi din Brăila. Este vorba despre Valentin Terente, care joacă rolul tatălui şi Narcisa Novac. După părerea mea, Narcisa Novac este una dintre cele mai bune actriţe din ţară la ora actuală. De la Galaţi, sunt doi actori tineri, la fel de puternici şi interesanţi, Vlad Volf şi Flavia Călin. Cu fiecare dintre aceşti patru actori nu suntem la prima colaborare între noi, dar nu am mai întâlnit de mult o asemenea coeziune, ca între aceşti patru oameni.”a declarat recent Radu Nichifor, in cotidianul local OBIECTIV .

auburn
Primele reprezentaţii – 6 şi 12 ianuarie, Sala Studio (Bujor Macrin), ora 18.00
O poveste expresivă, învăluită în mister, plină de surprize, un spectacol viu, antrenant, cu excelente performanţe actoriceşti.
CU: NARCISA NOVAC, VALENTIN TERENTE, FLAVIA CĂLIN, VLAD VOLF
REGIA: RADU NICHIFOR – SCENOGRAFIA: SORANA ŢOPA

Scriitor american contemporan, David Auburn( foto) s-a născut în 1969 la Chicago şi a absolvit Universitatea Chicago, luându-şi diploma în Literatură engleză. După absolvire, în baza unei colaborări cu Amblin Entertainment, s-a mutat la New York, petrecând doi ani la celebra şcoală Juilliard, într-un program dedicat scrierii dramatice.Prima sa piesă jucată pe Broadway a fost Skyscraper, în 1997, iar piesa What Do You Believe about the Future? a apărut în Harpers Magazine, fiind apoi adaptată pentru marele ecran.
David Auburn şi-a câştigat notorietatea o dată cu apariţia piesei Proof (Dovada/Demonstrația ) în 2000, care un an mai târziu a fost recompensată cu Tony Award (premiul pentru cea mai bună piesă). În acelaşi an, Auburn câştigă şi Premiul Pulitzer pentru dramă, tot cu Dovada/Demonstrația . De altfel, în 2005 această piesă a fost adaptată pentru marele ecran, filmul cu acelaşi nume fiind lansat în anul 2005.
În anul 2006, David Auburn a scris scenariul pentru filmul The Lake House, produs de Warner Bros, iar în 2007 şi-a făcut şi debutul ca regizor, o dată cu filmul The Girl in the Park, pentru care a scris şi scenariul.
În aprilie 2002, în West End, centrul teatral londonez, avea loc premiera piesei Proof (Demonstraţia) de David Auburn, în regia lui John Madden şi având-o în distribuţie, într-una din extrem de rarele sale apariţii scenice, pe Gwyneth Paltrow.
În ianuarie 2006, în West End, are loc premiera filmului cu acelaşi titlu, acelaşi regizor şi aceeaşi actriţă în acelaşi rol principal; pe generic, la scenariu, lui David Auburn i se adaugă Rebecca Miller.