PREMIERĂ 25, 26 septembrie 2021 - ORESTIA după ESCHIL, regia Radu Iacoban

Categorie: TMF Accesări: 555

242279374 225466006274304 6261365948429005452 n

 

🎭 PREMIERĂ
ORESTIA după ESCHIL, adaptare de Radu Iacoban, traducerea Alexandru Miran, regia artistică Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, light design Bogdan Gheorghiu, sound design Aida Sosic, asistent regie Nicholas Cațianis.
📌 Sâmbătă, 25 Septembrie
Ora 18.00 – Sala Mare – Teatrul "Maria Filotti"
📌 Duminică, 26 Septembrie
Ora 18.00 – Sala Mare – Teatrul "Maria Filotti"
,,Orestia lui Eschil, redescoperită în zilele de pandemie, e un pretext de a spune spectatorilor un basm crud despre un antierou al cărui destin nu presupune săvârșirea unor fapte eroice, ci un matricid.
Ca în orice text antic, avem de-a face cu zei - răi, nemiloși, egoiști - care trasează destinul unor oameni - slabi, visători, naivi, vulnerabili.
Ce e actual?
Că nimic nu s-a schimbat.
Raportul omului cu autoritatea, fie că între timp, zeii și-au dat mâna și s-au reîntrupat în unul singur, sau că au fost uitați și s-au preschimbat în instituția statului, a rămas același. Suntem neștiutori, foarte ușor de manipulat și hipersensibili.
Dacă n-am fi fost așa, nu am avea motive să comitem atât de multe greșeli, așa cum se întâmplă cu protagoniștii spectacolului nostru.’’ - Radu Iacoban, regizor.
Distribuţia spectacolului:
Agamemnon – Emilian Oprea/ Ciprian Brașoveanu
Clitemnestra – Elena Andron
Electra- Narcisa Novac
Oreste – Ciprian Chiricheș
Ifigenia – Blanca Doba
Cilisa – Silvia Tariq
Egist – Silviu Debu
Calchas – Valentin Terente
Apollo – Nicholas Cațianis
Atena – Ciprian Brașoveanu
Casandra -Corina Borș
Erinia –Vlad Volf