Drum bun, MAESTRE GEORGE ȚOROPOC!

Categorie: TMF Accesări: 3312

TOROPOC

O zi tristă pentru colegii din Teatrul ”MARIA FILOTTI” și deopotrivă pentru spectatorii brăileni dar nu numai, pentru cei ce l-au cunoscut și apreciat pe actorul și omul GEORGE ȚOROPOC , care  ne-a părăsit atât de devreme, când avea sigur încă multe de spus pentru scenă! Regretăm enorm disparița lui, transmitem condoleanțe familiei îindoliate și ne rugăm de bunul Dumnezeu să ii ierte lui George toate păcatele! Drum bun, prieten drag și neprețuit! Dumnezeu să îl odihnească!

Ieri, 1 noiembrie, la vîrsta de 63 de ani, actorul brăilean George Țoropoc  a încetat din viață. Născut la București pe 4 iunie 1953, a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, specialitatea actorie, clasa prof. univ. Leopoldina Bălănuţă. De-a lungul carierei sale a activat pe scenele teatrelor din Botoșani, Sf. Gheorghe, Teatrul ”Masca” din București, Giurgiu, însă cea mai îndelungată și prolifică activitate artistică s-a petrecut la Brăila, scenă pe care a creat peste 70 de roluri memorabile, sub bagheta regizorală a unor maeștri ai teatrului românesc, precum: Marius Popescu, Constantin Codrescu, George Motoi, Alexa Visarion, Mihai Mălaimare, Cătălina Buzoianu, Mihai Lungeanu, Dragoș Galgoțiu, Dominic Dembinschi ș.a.

Dumnezeu să te odihnească în pace!