NOU ÎNCEPUT DE DRUM , NOI PROVOCĂRI

Categorie: TMF Accesări: 9309

10437792 718220484938202 4347465202864331805 n

Dupa  o scurtă  dar binemeritată  vacanţă,   Teatrul Maria Filotti’turează motoarele la maxim”,  chiar din prima săptămână a anului .

Sâmbătă 10 ianuarie   va avea loc  debutul unui proiect  pe care mizăm, atât ca valoare artistică intrinsecă,  cât şi ca success la public . Astfel, în cadrul programului “’Clasic vs. Contemporan”  din Proiectul de management  al Managerului, vom aborda marele text a lui Cehov, “Platonov” ,  într-o variantă  modern, la Sala Studio, în regia  binecunoscutei  Andreea  Vulpe,  profesor universitar la U.N.A.T.C.  Bucureşti , iar scenografia aparţine talentatului artist brăilean, Dan Titza. Premiera  este preliminată pentru prima jumătate  a lunii martie , iar distribuţia, foarte numeroasă, va fi  anunţată după prima  întâlnire a regizoarei   cu  colectivul actoricesc .

Duminică, 11 ianuarie,  de la ora 18.00   la Sala Studio, exigentul şi entuziastul public brăilean va avea privilegiul întâlnirii sau reîntâlnirii  cu déjà îndrăgita  recentă premieră a teatrului nostru , ÎNDOIALA de John Patrick Shanley.  Cei patru minunaţi actori : Liliana Ghiţă , Emilian Oprea , Ramona Gîngă  şi Corina Moise  , îndrumaţi cu   mână fermă,  dar rafinată, de tânărul regizor  Eugen  Gyemant  reuşesc  cu strălucire să dea viaţă scenică  acestui tulburător text , laureat în 2005  cu Marele  Premiu  Pulitzer   şi care,  în 2008  a prilejuit  ecranizarea omonimă,  avîndu-i  în rolurile principale pe Meryl Streep şi Philip Seiymour Hoffman,   în regia autorului.

Suntem încredinţaţi  că ne  veţi onora  şi susţine  cu prezenţa dvs.   la acest nou început  de drum , dar şi pe întreg parcursul anului   , unul ce se anunţă rodnic,  atât prin prisma numărului  şi mai ales  a valorii proiectelor teatrale ce urmează  să intre în lucru .

Dar  despre  proiectele anului 2015,  vom discuta în următoarele săptămâni!