PREMIERĂ la TMF. „La grande magia” de Eduardo de Filippo

Categorie: TMF Accesări: 4960

983725 237556039788101 5827366457469179084 n

Încurajaţi de numărul foarte mare de spectatori prezenţi sâmbătă, 6 septembrie în sala Casei Tineretului din Brăila, cu ocazia deschiderii stagiunii 2014 – 2015, vă adresăm invitaţia de a vă bucura împreună cu noi de o nouă PREMIERĂ a teatrului nostru. „La grande magia”,marele text semnat de ilustrul dramaturg, actor, regizor şi animator teatral italian Eduardo de Filippo va vedea în mod oficial luminile rampei la Brăila în acest week end.

Astfel sâmbătă, 13 şi duminică 14 septembrie de la ora 18.oo, la Casa Tineretului puteţi vedea o stranie, impresionantă şi tulburătoare poveste, în care se îmbină perfect comicul savuros napolitan, grotescul, drama şi chiar melodrama, genuri dramatice binecunoscute şi consacrate.

O montare amplă, cu o distribuţie numeroasă şi remarcabilă, cu decoruri şi costume savuroase, toate reunite „sub bagheta dirijorală” a regizorului Radu Nichifor.

Din distribuţie fac parte: Valentin Terente, Lucian Pânzaru, Narcisa Novac, Elena Andron, Radu Horghidan, Dan Moldoveanu, Iulia Vasilescu, Adrian Ştefan, Costică Burlacu, Marius Exarhu, Monica Ivaşcu, Alexandru Marin, Emilia Mocanu, Wanessa Radu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Corina Borş, Radu Nichifor şi Ionel Spălatu.  Scenografia aparţine Vioarei Bara, consilier pentru momentele de magie este Andrei Teaşcă iar fotografiile din spectacol aparţin lui Radu Aramă.

Traducerea piesei din limba italiană este semnată de domnul Horia Gârbea, unul dintre cei mai respectaţi autori români, un fin şi abil traducător.

“La grande magia” se înscrie în biografia artistică a dramaturgului în anul 1948, dar este şi astăzi o piesă de pregnantă actualitate. Eduardo de Filippo avertizează că magia iluziilor poate afecta fiinţa umană, mai ales odată cu trecerea timpului şi cu spectrul amăgitor al neîmplinirii. Acţiunea este derulată abil pe două planuri, magia concretă ca exerciţiu , dar şi iluzia proprie raportată la realitatea curentă. Într-un hotel de lux de pe riviera italiană, bogatul  Calogero şi tânăra sa soţie, Marta , faţă de care manifestă o continuă gelozie, se întâlnesc cu magicianul Otto Marvuglia, un om cu o familie săracă, care speculează ca un excroc iluziile vândute prin profesia de magician, şi sprijină fuga Martei cu tânărul său iubit, Mariano. Piesa propune confruntarea a două lumi cu eşecul iluziilor legate de realitate sub mai multe aspecte. Acest fond dramatic este speculat magistral de Eduardo de Filippo, oscilând abil între tragic şi comic.

Avem speranţa că acest spectacol, după reacţia entuziastă a publicului prezent la repetiţia generală din 27 iunie a.c. va avea o viaţă lungă la Brăila, pentru că Povestea, vectorul principal al proiectului managerial al Teatrului Maria Filotti va rămâne, alături de Emoţie şi Comunicare, „Regina neîncoronată a spectacolului de teatru”. Un eveniment cultural de excepţie, evadarea în miraculoasa lume a Magiei fiinţei umane.

Vă aşteptăm cu mare plăcere, ca întotdeauna, să fiţi alături de noi şi la acest eveniment!