Mărţişor la … Maria Filotti

Categorie: TMF Accesări: 14882

 afis-povesti-de-familie

Mult așteptata sosire a primăverii, printre fulgi și resturi de nămeți, încercăm să o forțăm și să o invocăm prin programarea cu ”dedicație” a unor spectacole, considerăm noi, potrivite. 
Astfel, sâmbătă, 1 Martie, de ”Ghiocel”, de la ora 12:00, pentru cei mici dar și pentru cei mari este programat ineditul și atractivul spectacol ”Bagheta Magică” în regia lui Andrei Teașcă. Veți putea astfel vedea sau revedea la Sala Mare a Teatrului un spectacol unic în peisajul teatrelor profesioniste din România, cu numere de magie în interpretarea unor actori, un spectacol interactiv în care prezența dumneavoastră, uneori chiar pe scenă este decisivă pentru reușita spectacolului.
De altfel, acest spectacol va participa în perioada 10 – 14 Martie la Festivalul Artelor de la Bursa – Nilufer, Turcia.Tot sâmbătă, am programat de la ora 18:00, la Sala Studio, emoționantul spectacol ”Povești de Familie” în regia lui Vlad Cristache. Dincolo de asperitățile și situațiile scenice profund dramatice ce pleacă de la o realitate istorică recentă, regăsim candoarea adolescenței acestui univers interior vulnerabil în care agresiunea maturilor și lumii exterioare poate fi anulată de puterea imaginației și puritatea inocenței. Patru actori minunați – Emilia Mocanu, Ionuț Vișan, Alexandra Sălceanu, Silviu Debu – reușesc performanța de a construii cu migală timp de 90 de minute o lume a emoției și un protest împotriva violenței și agresiunii umane.Duminică, 2 Martie, de la ora 18:00 la Sala Mare, avem bucuria să vă propunem îndrăgitul spectacol ”Papagalița și Curcanul” în regia lui Radu Nichifor, cu o distribuție performantă. Un regal al comediei unde răsturnările de situație, suspansul, comicul de situație și de caracter își dau mâna în textul lui Robert Thomas. O cavalcadă a peripețiilor, un iureș spumos, o bucurie a interpretărilor pline de dăruire și strălucire ale colegilor noștri. Sperăm ca și astfel să invocăm primăvara spre o regenerare a simțurilor, a bucuriei redescoperirii valorilor tradiției românești de 1 Martie.

papagalita-si-curcanul