Spectacolul Poveşti de familie, vineri, 22 noiembrie, urmat de ”Divanurile Teatrului Maria Filotti”

Categorie: TMF Accesări: 14497

afis-povesti-de-familie

Vineri, 22 noiembrie, de la ora 18.00, vă invităm să vizionaţi unul dintre spectacolele de succes ale Teatrului Maria Filotti, Povesti de familie, regizat de Vlad Cristache,o producţie care revine pe scena brăileană după o perioadă destul de lungă de timp, spectacol în care o puteţi admira şi aplauda pe Emilia Mocanu, actrita noastră, precum si pe trei dintre cei mai talentaţi actori ai tinerei generaţii: Alexandra Sălceanu, Ionuţ Visan şi Silviu Debu.

O noutate absolută o reprezintă proiectul ”Divanurile Teatrului Maria Filotti”, proiect care face parte din programul de management al noului director al teatrului, Lucian Sabados, de consolidare a relaţiei între spectator şi creator, a unei fidelizări sporite şi reale a destinatarilor creatiilor noastre.

Acest tip de dialog vizează, dincolo de satisfacţia împărtășirii unor valori artistice comune şi sondarea opiniei publicului, chiar în sensul unor propuneri şi observaţii legate de oferta repertorială şi metodele de marketing.

Ideea nu este nouă, însă ea pleacă de la anumite spectacole, respectiv formule scenice mai deosebite şi care, considerăm noi, sunt de natură să intereseze ambele părţi.

Vom începe cu câteva spectacole care dincolo de valoarea artistică sigură focusează teme şi trimit mesaje foarte actuale, incitante și care ne interesează deopotrivă.

Prima întâlnire va avea loc vineri, 22 Noiembrie, după spectacolul ”Poveşti de familie”, producţie ce a adus teatrului nostru satisfacţia invitării în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti în 2012, în același spaţiu al spectacolului, respectiv Sala Studio a teatrului nostru, avându-l ca moderator pe managerul teatrului.

Vă invităm să rămâneţi alături de realizatori la un dialog deschis şi non-convenţional despre relaţia ascunsă dintre realitatea uneori tragică şi viziunea artistică prin intermediul teatrului.

Următoarea întâlnire din acest proiect e programată vineri 13 Decembrie, tot în Sala Studio, după vizionarea spectacolului ”Casa” în regia Sânzianei Stoican.

Vă aşteptăm în această frumoasă aventură comunicaţională, care, sperăm să ne apropie şi mai mult de dorinţele şi aspiraţiile dumneavoastră.

afis casa print-copy resize