Ziua a III a de Festival, Scene din viaţa insectelor, un spectacol de Victor Ioan Frunză, Oameni, fluturi, greieri şi furnici – Milioane de specii. O singură viaţă

Categorie: TMF Accesări: 6922

de Alina Epingeac, Revista Yorick

Ne adorăm copiii ca pe lumina ochilor, facem sacrificii de dragul lor şi muncim din zi şi până-n noapte să agonisim. Visăm la o familie frumoasă şi la un cămin fericit, oricât ar fi de mic. Aparţinem unei naţii în numele căreia ne sacrificăm cu onoare. Iubim, trăim, suntem mai devreme sau mai târziu prădaţi şi ne stingem cu o ultimă arie sublimă. Suntem scorpioni, gândaci, greieri, fluturi, furnici, nimfe şi paraziţi. Sau poate oameni? Vieţuitoare de o specie sau alta, diptere, moluşte, coleoptere, arahnoide şi homo-sapiens ne ducem existenţa cu egoism, ghidaţi de aceleaşi legi ale firii pentru care frumosul şi sublimul sunt doar categorii estetice, inventate din nevoia stupidă de clasificare şi de ordine. Entropia îţi vede de drumul ei constant şi o interesează prea puţin ce înseamnă dreptatea.

Foto Adriana Grand

Foto Adriana Grand

Moftul unora e raţiunea de a trăi a celuilalt, plăcerea mea înseamnă chinul tău şi o viaţă este egală cu o alta. Natura nu ne bagă în seamă pe niciunul dintre noi atât de mult cât ne-am dori. Moara continuă să macine, iar rândul nostru vine inevitabil, indiferent cât de abili suntem la fentat soarta. Greutatea, înălţimea, raţiunea, gândirea sau sentimentele sunt doar noţiuni abstracte în faţa tăvălugului existenţial. Oameni şi insecte, laolaltă, ne naştem, iubim şi murim.

Cum să spui povestea asta tristă şi adevarată fără să işti disperare, depresie sau sentimentul atât de perfid al inutilităţii? Cu umor, evident! Cu personaje comice, songuri duioase, ironie inteligentă şi câteva scene “Din viaţa insectelor”. Ne e mai la îndemână să ne uităm la noi înşine sub formă de furnici, fluturi sau nimfe şi acceptăm cu sufletul uşor parabola scorpionului şi gluma seacă a celor doi melci. Mai devreme sau mai târziu ne primim cu toţii porţia de augustă fericire fulgurantă pentru ca apoi să servim drept cină la masa unui mai-mare de-al nostru. “The circle of life” nu e de fapt o celebrare a mamei natură; “wheel of fortune” nu e neapărat roata norocului care împarte premii în stânga şi în dreapta. E şi ruleta rusească nemiloasă, aleatorie, care aplică sec legile simpliste ale hazardului. Ei, şi se face că timp de o oră şi jumătate am râs cu poftă de toate astea. M-am bucurat cu un copil la Disneyland de o seară de teatru atât de tânără în spirit, proaspătă în formă, puternică în expresie şi profundă în sens.

Foto Adriana Grand

Foto Adriana Grand

Directorul de scenă Victor Ioan Frunză alege încă o dată spaţiul de la Centrul Cultural pentru Unesco “Nicolae Bălcescu” pentru echipa de tineri actori pe care o coagulează cu fiecare nou proiect. După “Furtuna” şi “Familia Tot”, o nouă miniatură preţioasă îşi găseşte locul în suita care acompaniază Îngerii din America poposiţi la Teatrul Metropolis – cel mai complet şi mai bun spectacol din Bucureşti, în opinia mea. „Misterul psihedelic şi muzical” de Karel şi Josef Capek e cea mai de soi plastilină în mâna lui Victor Ioan Frunză şi a Adrianei Grand. Imaginaţia face casă bună cu umorul, la fel cum soluţiile simple uimesc prin efect. Dacă decorul se rezumă la un practicabil şi multă folie de plastic, elementele de recuzită şi costumele sunt pur şi simplu un spectacol în sine – femelele flutur îmbrăcate cu ultima fiţă de club (cizme cu ţinte şi fuste cu paiete), gândacii gunoieri şi guguloiul lor perfect din deşeuri menajere, scorpionul cu o întreagă instalaţie de tortură, greierele crăcănat căruia nu-i lipseşte nici măcar mica vioară, paraziul care se îndoapă la minut, comandoul de furnici, nimfa care luminează feeric şi melcii ciclişti. O paradă a detaliilor, a materialelor şi a caracterizărilor fulger printr-o cheie oferită pe tavă. Descopeream anul trecut în „Familia Tot” poezia cartonului şi posibilităţile de a spune o poveste din cutii. În „Furtuna” admiram forţa metaforei câtorva becuri chioare care atârnă din tavan. Acum nu pot decât să continuu lista cu magia cauciucurilor taiate, a căştilor de plastic şi efectul de lupă al reflectorului mobil care de unul singur, în mâinile actorului, face treaba unei camere e filmat.

Foto Adriana Grand

Foto Adriana Grand

E genul de spectacol stratificat care se adresează pe diferite voci tuturor. Nu putea fi, însă, realizat decât cu actori inteligenţi, cu un puternic simţ al auto-ironiei şi al penibilului. Atât de asumat joacă Sorin Miron melcul nătâng şi greierele limitat, încât nu râzi de râsul lui, ci împreună cu el. Un actor atât de carismatic şi de serios care te cucereşte printr-o singură privire inocentă.  Nicoleta Hâncu, efemerida preşcolară care îşi dă măsura talentului artistic şi la pian, şi în poante, şi vocal, şi poetic, exact ca la serbarea de sfârşit de an, stângaci şi dulce, dulce de tot, se ia atât de în serios, încât aproape că te umpli de mândrie în scaun ca o bunică sincer emoţionată. Alexandra Fasolă face un cuplu comic savuros cu Adrian Nicolae când adoră până în adâncul sufletului agoniseala strânsă cu greu sub formă de bilă de bălegrar. În ritm de tango, doi gândaci, un bariton şi o soprană, cântă pătrunşi de sentimente de mândrie „Extaz şi gunoi”. Versatil şi cu stăpân pe mijloacele sale, Adrian Nicolae se joacă de-a parazitul, melcul, fluturele şi gândacul. Are atâta umor, încât să deceleze milimetric poanta din context – un veritabil interpret cu simţ brechtian, care descoperă cu fiecare nou rol mecanismele actorului – atât de rar întâlnit pe scenele româneşti – care ştie să joace nu doar din stomac, ci folosindu-şi mintea. George Costin glisează foarte firesc între real şi imaginar; e vagabondul bahic care în loc de tichia Nebunului are gluga unui paria de gang; vede, simte şi filosofează în noapte. Apoi devine scorpionul-terminator – spaima greierilor, ucigaşul cu sânge rece care nu face altceva decât să îşi iubească fiica – tandru şi stupid ca orice părinte.

„Din viaţa insectelor” este ca un basm de Hans Christian Andersen – o istorie crudă şi dură, plină de sens, ascunsă în spatele unei poveşti pentru copii. Îndrăznesc să spun că Victor Ioan Frunză îl depăşeşte în măiestrie pe celebrul scriitor danez – pentru că nu e cinic, însă are umor.